România are contractate pentru piaţa externă circa 800.000 de tone de grâu din capacitatea totală de export de patru milioane de tone estimată pentru 2011, a declarat, ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, la o conferinţă de presă.
"Anul acesta a fost un an de excepţie pentru producţiile agricole, net superioare faţă de anul trecut. Acestea au fost susţinute nu numai de condiţiile climatice, ci şi prin eforturile depuse în ultimul an la MADR pentru asigurarea la timp a resurselor financiare necesare fermierilor şi datorită condiţiilor favorabile din piaţă. Din recolta totală înregistrată, de 7,2 milioane de tone, putem exporta anul acesta în jur de patru milioane de tone, iar la ora actuală avem deja contractate pentru export în jur de 800.000 de tone", a precizat Tabără.Acesta a spus că în prezent contractele de export au de suferit din cauza circulaţiei pe Dunăre, fiind blocate din cauza debitelor scăzute.
Deşi s-a înregistrat o producţie record la grâu în 2011, ca mărime, şeful de la MADR consideră că România nu a ajuns la potenţialul maxim.
"Deşi am avut o producţie record, de circa 7,2 milioane tone, înregistrată, şi încă 1-1,2 milioane tone, o cantitate nedeclarată de producători, conform estimărilor noastre, România este încă sub potenţialul maxim pe care îl poate obţine, de 10-12 milioane de tone de grâu anual", a subliniat ministrul Valeriu Tabără.
Potrivit datelor MADR, suprafaţa cultivată cu grâu în anul 2010 a fost de 1.975.776 hectare, cu 9% mai mică decât suprafaţa de 2.165.100 ha cultivată în anul 2009, recolta acestui an fiind de 7.193.436 tone, cu 24% mai mare decât recolta obţinută în anul 2010, de 5.808.500 tone.
De asemenea, la cultura de orz şi orzoaică, deşi suprafaţa cultivată a fost cu 18% mai mică decât cea cultivată în anul 2010, producţiile acestui an sunt cu 8% mai mari ca anul trecut, respectiv de 1.424.381 tone faţă de 1.314.100 tone.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu