joi, 29 septembrie 2011

De câteva săptămâni, sub ochii noştri, se petrece un proces foarte clar de destrămare a USL. Liderii celor trei partide componente au ajuns la capătul răbdării unii cu ceilalţi, se ameninţă, şantajează şi acuză reciproc în şedinţele la care participă. Un ochi neavizat ar spune că este rezultatul firesc al unei construcţii politice de tip Frankenstein: pui împreună socialişti, liberali şi conservatori, rezultând o tocăniţă de doctrine şi idei. Cum însă aceşti oameni nu se ceartă pe principii sau pe propuneri de soluţii pentru guvernare (pentru că, personal, nu am văzut niciuna), realizezi atunci că aroganţa este ceea ce este fatal proiectului USL. Au început, practic, să-şi împartă funcţiile de conducere înainte de a fi câştigat efectiv alegerile. Aceşti oameni nu au nicio soluţie pentru guvernare, în schimb ştiu că trebuie să genereze un algoritm politic, care se dovedeşte a fi dezavantajos pentru toţi", afirmă liderul democrat-liberal.

Alianţa Socialistă îşi trăieşte acum ultimele zile, săptămâni, luni. Nu vor ajunge să candideze împreună în 2012, ce să mai vorbim să câştige alegerile. Când doar ura şi accesul la resurse te motivează, nu există nicio variantă în care o construcţie politică să iasă bine. USL a fost de la început o struţo-cămilă neviabilă, sortită eşecului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu