Aproape 100.000 de români au fost diagnosticaţi cu viroze sau gripă în prima săptămână din octombrie. Explicaţia principală: variaţiile mari de temperatură.
Aproape 60.000 de cazuri de infecţii respiratorii, 27.700 de pneumonii şi 108 cazuri de gripă. Aşa arată datate raportate de medicii din toată ţara pentru prima săptămână din luna octombrie. Cifrele le depăşesc cu 17,2% pe cele înregistrate în săptămâna similară a sezonului precedent. În aceeaşi perioadă din 2010, numărul cazurilor de gripă înregistrate era de 14, în timp ce acum este de 108.
La copiii între 2 şi 4 ani s-au înregistrat cele mai multe infecţii respiratorii şi pneumonii, iar în ceea ce priveşte gripele, copiii sub un an au fost cei mai afectaţi.
Timişorenii, cei mai gripaţi români
Cei mai mulţi români care au avut simptome compatibile cu gripa au fost în Timiş (40 de cazuri, 12 internate), Sibiu (32), Braşov (29). În ceea ce priveşte situaţia din Timiş, explicaţia, susţine dr. Viorica Dumitru, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Timişoara, nu trebuie căutată în ipoteza că au apărut virusuri gripale noi în acest an.
Epidemiologul susţine că incidenţa gripei este mai mare în Timiş pentru că aici schimbarea vremii ar fi fost mai bruscă decât în alte părţi ale ţării. "Nu este virusul de vină, nu este mai special faţă de anul trecut. Toate aceste cazuri sunt legate direct de trecerea bruscă de la cald la frig, de la 25 – 26 de grade Celsius la 3 grade Celsius. Organismul uman nu este pregătit pentru acest factor de stres. Şi în plus, exact temperaturile sub 10 grade Celsius sunt cele care favorizează multiplicarea virusurilor respiratorii", ne-a declarat medicul Viorica Dumitru.
Un milion de doze de vaccin pentru bătrâni şi medici
În perioada următoare, Ministerul Sănătăţii (MS) va lansa campania anuală de vaccinare antigripală gratuită. Anul acesta, planul este utilizarea unui număr de 1.000.000 de doze de vaccin gripal pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Astfel, vor fi vaccinate persoanele peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, după cum recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru acest an.
Faţă de anii trecuţi, când se cumpărau centralizat vaccinurile şi erau distribuite în toată ţara, acum direcţiile de sănătate publice sunt invitate să-şi facă singure achiziţiile. În Timiş, spre exemplu, DSP-ul local are undă verde să achi ziţioneze un număr de 6.500 de doze de vaccin antigripal, similar cu cel de anul trecut, însă imunizarea nu a început.
"Vaccinul din sezonul acesta are aceeaşi compoziţie ca şi cel din sezonul rece 2010 – 2011, potrivit recomandărilor OMS", a mai declarat dr. Viorica Dumitru.
La Timişoara vaccinarea va începe după achiziţia dozelor, procedură care este în curs de desfăşurare. Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în spitalele publice.
Răcelile și gripele pun stăpânire pe România*
Cazuri de gripă (clinice):
* Date pentru săptămâna 3-9 octombrie 2011
SURSA: Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile
"Nu e niciun virus de vină, nu e mai special decât anul trecut. Toate aceste cazuri sunt legate direct de trecerea bruscă de la cald la frig.“
VIORICA DUMITRU, medic epidemiolog

- 108 (cele mai multe în Timiș, Brașov, Sibiu),
- 12 internate în Timiș
- 27.716
- 59.678
* Date pentru săptămâna 3-9 octombrie 2011
SURSA: Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile
"Nu e niciun virus de vină, nu e mai special decât anul trecut. Toate aceste cazuri sunt legate direct de trecerea bruscă de la cald la frig.“
VIORICA DUMITRU, medic epidemiolog

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu