Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi
Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS) a realizat
un studiu din care se poate afla care sunt produsele de tip brânză
topită cu cele mai multe E-uri.
Specialiştii au făcut acest clasament pe baza etichetelor produselor de acest gen de pe piaţa românească.
”Fie ca este felii, triunghiuri, la sul sau la cuburi, brânza topită este întâlnită des în alimentaţia românilor. ANPCPPS România a studiat etichetele şi a aflat pentru consumatori câte E-uri conţin aceste produse. Rezultatele au dovedit că, din cele 61 de produse comparate, nu există niciun sortiment de brânză topită care să nu conţină E-uri. Astfel, găsim cinci produse care conţin peste 10 E-uri şi tot cinci produse care conţin un număr minim de E-uri, respectiv doar două”, se precizează în comunicatul ANPCPPS.
Campionul cu 13 E-uri
Regele E-urilor la categoria brânza topită, de altfel singurul produs cu 13 aditivi de acest gen, a fost găsit produsul denumit Apetito Super Cremo Şuncă (produs de Delaco)
12 E-uri
Apetito Super Cremo Mix (Delaco), Vian cu şuncă ( Kaufland)
11 E-uri
Mix Vian (Kaufland), Vian cu şuncă la cutie (Kaufland)
8 E-uri
Delaco - brânză topită şuncă, President – brânză topită ( produs de Macromex), Vian brânză topită cu şuncă (Kaufland), Vian cu ardei (Kaufland)
7 E-uri
Apetito SuperCremo Emmentaler (Delaco), Apetito SuperCremo (Delaco), Hochalnd Mixtett, Hochland Şuncă, Hachalnd Brânză topită cu şuncă, Mix Vian (Kaufland), Vian cu ciuperci (Kaufland), Vian cu ceapă verde (Kaufland), Vian cheddar (Kaufland), Brânză topită (Delhaize Group)
6 E-uri
Delaco brânză topită caşcaval, Apetito Supercremă Şuncă (Delaco), President Cheddar (Macromex), Vian - brânză topită cutie (Kaufland), Vian cu ceapă verde cutie (Kaufland), Oke! Brânză topită cu smântână (Friesland)
5 E-uri
Apetito super cremo smântână triunghiuri (Delaco), Apetito SuperCremo Emmentaler triunghiuri (Delaco), Apetito Kidiboo (Delaco), President toast with emmental (Macromex), Vian Brânză topită cu ardei triunghiuri (Kaufland), Vian brânză topită cu ciuperci - triunghiuri (Kaufland), Vian brânză topită cu verdeaţă (Kaufland)
4 E-uri
Delaco brânză topită emmentaler, President cu şuncă triunghiuri (Macromex), President mixtă triunghiuri (Macromex), Vian Toast (Kaufland), LaDorna Smântână, LaDorna brânză topită mixtă
3- Euri
Sole Gustosso brânză topită (SC Sole Mizo România), Delaco brânză topită emmentaler, Delaco brânză topită caşcaval, Clever Brânză topită (Delaco), Hochaland Smântână, Hochaland Fitness, Hochland Mixtett, Hochland Mixtett - triunghiuri, Hochland Emmentaler - triunghiuri, Hochland brânză topită caşcaval, felii, Hochland brânză topită cheeseburger, Hochland brânză topită emmentaler- felii, Hochland brânză topită smântână - felii, Vian emmentaler - felii (Kaufland), Vian Edamer (Kaufland), Picnic cu şuncă (Bomilact), Bomilact brânză topită
2 E-uri
Brânză topită cu şuncă (Gordon Prod), Brânză topită cu ciuperci şi plante aromatice (Gordon Prod), Brânză topită cu smântână (Gordon Prod), Delaco brânză topită light, Brânză topită Albalact

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu