marți, 7 august 2012

Bilant de guvernare USL !!! haos in tara, leul doborat si circ pentru populatie

 La finalul lunii aprilie, Guvernul Ungureanu a cazut, in urma unei motiuni de cenzura.
Ulterior, presedintele Traian Basescu accepta propunerea USL de a-i incredinta lui Victor Ponta mandatul de premier.
Ia nastere Guvernul Ponta, care este oficializat pe data de 7 mai. Iar astazi, 7 august, se implinesc trei luni de cand Guvernul Victor Ponta este in functie. Ce s-a intamplat in aceste trei luni, care sunt performantele acestui guvern, ale acestei guvernari?
Bilant guvernare
Econtext trage linie si va prezinta bilantul acestor trei luni de activitate a guvernarii USL (atat activitatea guvernului Victor Ponta, cat si cea a parlamentarilor USL).
Dincolo de numeroasele promisiuni pe care le-au facut in ultimii ani, haideti sa vedem si ce face efectiv aceasta guvernare pentru tara.
Publicatia Econtext nu este la prima analiza asupra guvernarii USL, am prezentat un astfel de bilant si la doua luni de activitate (pe care-l puteti citi AICI).
Si, la fel ca radiografia de la doua luni, analiza de fata va fi compusa din trei segmente. Mai precis, am incadrat tot ceea ce s-a intamplat in aceste ultime trei luni in trei tipuri de activitati: 1. masuri anuntate (ca vor fi luate imediat ce se va ajunge la guvernare), dar neindeplinite, 2. actiuni realizate de catre guvernarea USL si 3. implicatii ale actiunilor realizate de guvernarea USL.
Trei luni
Doua sunt lucrurile cele mai notabile care s-au intamplat in aceasta perioada. Primul este suspendarea
presedintelui Traian Basescu si tot ceea ce a urmat si urmeaza de aici.
Al doilea lucru este deprecierea leului, venita pe fondul acestui scandal politic. Si care are impact negativ asupra intregii populatii. Sa nu uitam, in cele trei luni, leul s-a depreciat cu circa 6% fata de euro si cu 12% fata de dolar (iata AICI cum a evoluat leul fata de euro in timpul tuturor guvernelor anterioare).
Practic, cuvantul de ordine al acestor trei luni este ‚scandal’. Scandaluri legate de plagiate, de incercarea de sinucidere a fostului premier Adrian Nastase, legate de trecerea ICR sub patronajul Senatului sau de suspendarea presedintelui Traian Basescu si a referendumului care a urmat acestei suspendari.
Economia, incotro?
Foarte putin pentru economie: o majorare salariala, care a fost deja stearsa de scumpirea euro (scumpire care afecteaza toata populatia, spre deosebire de avansul salariilor, de care au beneficiat doar bugetarii).
Pe scurt, scandaluri in interiorul si in exteriorul tarii! Nimic profund pentru economie! Deja institutiile straine dau estimari tot mai pesimiste pentru avansul economic din acest an. Daca vom mai avea avans economic!
Sursa: www.ecotext.ro

 Dar iata tot ceea ce a infaptuit guvernarea USL in cele trei luni de la instalare si implicatiile acestor fapte:






Un comentariu:

  1. http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/incredibil-monitorul-oficial-refuza-sa-publice-eroarea-materiala-transmisa-luni-de-ccr-fraza-cheie-din-decizia-curtii-privind-romanii-din-strainatate-a-disparut-din-mo-272907.html

    RăspundețiȘtergere