Amatorii de mâncare picantă vor fi fericiţi să afle că
ardeii iuţi sunt foarte sănătoşi, ajutându-ne să avem o inimă sănătoasă
şi să ne menţinem colesterolul în limite normale.
Cercetătorii
au descoperit că tocmai substanţa care face ca ardeiul să fie iute,
numită capsaicină, ajută la scăderea tensiunii şi la reducerea
colesterolului.
Aceştia susţin că ardeii iuţi, în special chili, reduc şi riscul afecţiunilor cardiace, principala cauză de mortalitate în ţările dezvoltate.
”Am descoperit că substanţele conţinute de ardeii iuţi reduc factorii care ar putea afecta sănătatea inimii şi a vaselor de sânge”, a explicat unul dintre specialişti.
“O dietă sănătoasă se bazează pe moderaţie. Trebuie să aveţi în vedere că ardeiul iute nu poate înlocui medicamentele recomandate de specialişti. El este doar un supliment benefic, în special pentru cei care apreciază mâncarea picantă", au concluzionat medicii.
Ardeiul iute este o sursă bună de vitamina A,C şi E, de potasiu şi acid folic. Are calorii puţine şi nu conţine carbohidraţi.
Pot sa va spun ca si eu sunt un consumator de mancaruri picante, mai ales de chili, iar la ultimele analize medicale, in urma cu 2 luni, nivelul de colesterol s-a incadrat foarte bine in limitele normale cu toate ca sunt si un mare consumator de carne. Deci, da are efect ardeiul iute.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu