sâmbătă, 21 ianuarie 2012

50 de lei, "primă de protest" de la USL

"Să nu uiţi să mă treci pe tabel, să-mi iau banii!", a fost una dintre principalele griji manifestate de unii dintre susţinătorii Opoziţiei, prezenţi joi la mitingul organizat în Capitală.
 
Aproximativ 2.000 de persoane au invadat joi seara Piaţa Universităţii din Capitală. Circulaţia a fost întreruptă în jurul orei 18.40, atunci când la Universitate au ajuns, de la mitingul organizat de USL pe Bulevardul Kiseleff, circa 1.000 de simpatizanţi ai partidelor din Opoziţie, aduşi în Bucureşti pe sume cuprinse între 50 şi 100 de lei, după cum vorbeau între ei, dar a reieşit şi din filmuleţe postate, ieri, pe Youtube. În videoclip se vede cum două persoane vin, la interval de câteva zeci de secunde, la un bărbat care întocmeşte un tabel. Odată ce sunt notate în tabel şi semnează, cele două persoane primesc 50 de lei.

Filmuleţul este realizat pe Kiseleff, acolo unde s-a desfăşurat mitingul organizat de USL.

Pe de altă parte, reporterii EVZ i-au auzit pe constănţenii veniţi, joi, în Piaţa Universităţii, cum vorbeau între ei, dar şi cu unul dintre lideri: "Să nu uiţi să mă treci pe tabel, să-mi iau milionu’!".

În acelaşi context, un taximetrist povestea , încă de miercuri seara, că în Otopeni se desfăşoară "negocieri" între lideri locali ai PNL şi posibili demonstranţi, căci primii oferă doar 50 de lei, iar ultimii solicită câte 100.
 Bucureştenii s-au delimitat de susţinătorii USL


Protestatarii nu au reprezentat un grup omogen nici înainte şi nici după sosirea celor înregimentaţi politic. Spre exemplu, simpatizanţii Noua Dreaptă, care scandau, printre altele, "Basarabia, pământ românesc!", "Afară, afară, cu ungurii din ţară!", "Pe noi nu ne cumpără nimeni!", "USL şi PDL fură prin rotaţie" au intrat în conflict cu pensionarii care cereau doar "Demisia" premierului Emil Boc şi pe cea a preşedintelui Traian Băsescu.

Pe de altă parte, constănţenii aduşi de Mazare se contrau, pe teme politice, cu revoluţionarii. Iar galeriştii sosiţi în jurul orei 19.00 i-au acoperit pe ONG-iştii ale căror scandări nu se mai auzeau deloc.

Galeriştii şi eterna bătaie cu jandarmii


Tocmai atunci când oamenii începuseră să plece, iar în piaţă mai rămăseseră 1.000 de persoane, galeriştii au dat foc unor pancarte şi steaguri şi au început să arunce cu pietre în jandarmi. Nu au reuşit să spargă cordonul şi să ajungă "La Unirii", după cum s-a strigat din mulţime, fiind împinşi de jandarmi către Piaţa Romană şi pe străzile laterale.

Zeci de persoane au fost ridicate de Jandarmerie, pentru ca, până la ora 12, piaţa să fie deja curăţată, astfel încât nimeni n-ar fi crezut că o oră mai devreme la Universitate a fost haos.
"PERSEVERENŢĂ

"Ludovic Orban a încasat a doua zi de huiduieli


PNL-istul Ludovic Orban şi-a făcut, din nou, apariţia, în Piaţa Universităţii, joi seara, fiind huiduit iarăşi de protestatari şi alungat din mulţime. Orban a fost huiduit şi în contextul în care aproximativ 1.000 dintre protestatari, adică jumătate, erau simpatizanţi USL, veniţi de la mitingul organizat de Opoziţie pe Bd. Kiseleff.

Până şi preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că nu înţelege de ce Orban continuă să meargă la Universitate, dat fiind faptul că el a fost huiduit chiar din prima zi în care şi-a făcut apariţia printre protestatari.

Demonstranţii sunt atât de înverşunaţi împotriva persoanelor cu notorietate, încât l-au huiduit şi alungat până şi pe Irinel Columbeanu sau Nati Meir. Mesajul majorităţii este foarte clar: "PDL - USL, aceeaşi mizerie!".


INSISTENȚĂ. Ludovic Orban nu pare să înțeleagă că protestatarii nu-l iubesc
FOTO: RĂZVAN PETRESCU


Mazăre, precaut

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a dovedit mai precaut, nemaifăcându-şi apariţia în Piaţa Universităţii. Asta, deşi îşi trimisese, încă de la ora 15, un "comando" de aproximativ 100 de constănţeni. Scandau "Am venit să vi-l luăm pe Băsescu înapoi la Constanţa", pentru ca, în pauze, să-i strige liderului: "Să nu uiţi să mă treci pe listă, să-mi iau milionu’!".

Constănţenii, dispuşi să împartă... România


I-au scandat numele primarului Constanţei şi au afişat pancarte cu mesaje gen "Mazăre, te aşteptăm la Universitate". Motiv pentru care au intrat, de la bun început, în conflict cu pensionarii şi revoluţionarii, care i-au huiduit, au strigat în contradictoriu sau chiar i-au pârât jandarmilor. Situaţia a devenit chiar hilară atunci când bucureştenii au scandat "România e a noastră, nu a voastră!", iar constănţenii le-au răspuns zeflemitor, arogant şi golăneşte, la portavoce: "Lasă, că o împărţim după aia!"
 
Sursa: evz.ro

4 comentarii:

  1. iarsi vrajeala... daca poate cineva sa verifice din ce partid face parte cel care impartea banii sa ma anunte si pe mine ..

    RăspundețiȘtergere
  2. sa scrie numele celui care impartea bani si daca face parte din vreun partid anume... ca asa pot sa spun si eu ca PDL l-a pus acolo sa decrediteze corectitudinea mitingului :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Hai sa fim seriosi domnule anonim, daca ai urmarit la TV, pe toate posturile au prezentat aceasta actiune "platita". Pana si reporterii opozitiei au recunoscut ca s-au facut plati pentru cei care au venit la protest. Au ajuns sa si negocieze. Acum te trezesti tu, si te prefaci ca nu stii nimic, ca e trucat. Opozitia minte tot al doilea cuvant care-l spun. Au zis ca sunt 20.000 de participanti la mitingul USL, ei bine au fost mai putin de 10.000. Se pare ca ei vorbesc doar pentru cei care le place "hiperbolizatul", minciuni peste minciuni. Au fost huiduiti, liderii USL nu au avut curajul sa mearga printre protestatarii din p-ta universitatii. Nu sunt doriti......romanii nu uita cine ia bagat in "groapa".

    RăspundețiȘtergere
  4. A "furat-o" Orban. Mare tolomac betiv, mincinos (vezi accidentul)si avid de putere, a crezut ca are priza la popor. Nu, poporul stie ce au facut psd-istii si pnl-istii cand au fost la putere. Vor vedea mai tarziu si il vor aprecia pe Emil Boc pentru curajul de a lua masuri nepopulare dar benefice pentru tara aflata in criza.

    RăspundețiȘtergere